Sub acest titlu s-a desfăşurat în Aula bibliotecii, cu prilejul Nocturnei, spectacolul aniversar al trupei noastre. Anul acesta se împlinesc 5 ani de când teatrul a devenit pentru noi un fel de poartă secretă pe care intrăm ca să ajungem pe un tărâm plin de personaje interesante, ale căror poveşti le descoperim, le căutăm, le inventăm chiar. Ceea ce ne atrage spre această lume sunt tocmai aceste infinite posibilităţi de a croi o scenă memorabilă. Kundera, un important scriitor ceh contemporan, spunea într-un roman că “Omul trăieşte totul pe loc, pentru întâia oară şi fără nici un fel de pregătire, ca un actor care ar intra pe scenă şi ar juca, fără să fi repetat vreodată.” Mă gândesc dacă nu cumva magia teatrului stă tocmai în faptul că-ţi oferă posibilitatea să repeţi, să te pregăteşti, să retrăieşti o experienţă, un gest, să înveţi prin joc puterea unui cuvânt, să descoperi treptat un sens, o metaforă, o parabolă.
Spectacolul nostru a început cu o paradă a personajelor. Fiecare copil a îmbrăcat hainele unui personaj pe care l-a interpretat cândva, iar apoi au intrat cu toţii, rând pe rând, pe scenă, într-un dialog inventat anume pentru a reda ceva din farmecul rolului jucat, dar şi pentru a trezi interesul publicului pentru lectura cărţilor din care aceste personaje au coborât. Am continuat apoi cu sceneta “Hansel, Gretel şi Eliza”, o variantă modernă a binecunoscutului basm, o poveste amuzantă, adaptată vremurilor, cu un mesaj puternic pentru copii şi nu numai: cei care nu învaţă să citească, riscă să dispară! Mesajul piesei este foarte actual fiindcă din ce în ce mai mulţi copii renunţă la lectură, iar asta îi va transforma într-o zi în adulţi vulnerabili, cu caractere slabe.
A fost o seară specială fiindcă aşa sunt toate serile în care emoţiile copiilor se contopesc într-un joc actoricesc. O seară specială pentru că sala era plină de oameni care zâmbeau. Se întâmplă tot mai rar să vezi mulţimi de oameni zâmbind. Vremurile se tulbură parcă din ce în ce mai mult, iar asta lasă urme, în primul rând, pe chipurile oamenilor. Şi a fost o seară specială pentru că există în lume o putere a gesturilor mici. Nu ştiu dacă voi o simţiţi, dar pentru mine ea este aproape o certitudine. Atunci când eşti de bună credinţă ţi se întâmplă întâlniri frumoase, providenţiale chiar. Trupa noastră de teatru s-a născut dintr-un gest mărunt. Dar a crescut frumos pentru că a fost ajutată de sute de gânduri bune, de prietenii neaşteptate, de sprijinul necondiţionat al unor oameni care au apreciat acest gest mărunt.
Câteodată “mulţumesc” devine un cuvânt prea mic pentru a-ţi exprima întreaga recunoştinţă, dar până voi găsi altul mai potrivit, vreau să mulţumesc tuturor colegilor care ne-au susţinut activitatea, doamnei directoare a Bibliotecii “Radu Rosetti”, tuturor părinţilor care ne-au sprijinit munca, prietenilor care ne-au încurajat. Mulţumiri speciale lui Răzvan şi Danei Niculescu. Mulţumiri copiilor care ne aduc aminte care sunt lucrurile cu adevărat importante.
A fost o seară aşa de frumoasă, că n-am fi dorit să fim nicăieri în altă parte!
alfastep 