Chiar daca ziua de 8 martie a ramas deja in urma, sarbatoarea acestei frumoase zile mai dainuie inca o vreme pentru noi fiindca spectacolul sustinut de micii actori ai Trupei “Alfa” cu aceasta ocazie a fost unul pe care nu-l uiti usor. Daruirea si insufletirea cu care cei mici au urcat pe scena aducand mamicilor din sala emotie si bucurie ne face sa simtim ca o zi e mult prea putin pentru a le arata mamelor cat de mult le iubim. Asa ca, am hotarat. Luna martie este luna femeilor si in special a mamelor care pun mai presus de orice bucuriile copiilor lor.
Dar sa vorbim despre spectacol. La inceput a fost Alba ca Zapada. Un basm pe care-l stim cu totii dar pe care nu l-am mai vazut niciodata interpretat in acest fel . In primul rand, pentru ca Mama Vitrega, Oglinda, Alba ca Zapada au fost personaje interpretate fara cusur, in al doilea rand pentru ca piticii (copii care inca nu au implinit 6 ani) au fost deliciosi in buimaceala unui spectacol care i-a luat oarecum prin surprindere. Ce sa spun, este greu sa ramai “infipt” in rolul tau de pitic atunci cand in sala o vezi pe mama si vrei sa-i faci din mana, mai vezi un coleg de la gradi caruia trebuie sa-i zambesti si asa mai departe. Dar se pare ca uneori lipsa de rigoare aduce un plus de savoare. Iar finalul a fost… surprinzator. Asta pentru ca Printul, total neasteptat, o trezeste pe Alba ca Zapada facand o mica gluma. Ce, nu stiati ca de fapt simtul umorului este calitatea numarul unu al unui print ?
A urmat apoi Malina si cei trei ursuleti, o sceneta cu personaje tare frumoase, la care nu te mai saturai privind. Zmeurele, Ciupercutele, Florile, Iepurasii, Cotofana, Ursii – toate aceste simpatice vietuitoare ale padurii prin care rataceste Malina, s-au miscat cu gratie, interpretand frumos roluri care-au sensibilizat publicul.Malina a inteles ca si in padure este nevoie de bunacuviinta ,”pana si ursul cel mic este binecrescut” , iar povestea se termina cu bine, asa cum se cuvine.
Iedul cu trei capre este povestea unui ied alintat care se lasa in permanenta ajutat de mama, matusa, bunica. Nu spun ca ar exista si copii care se poarta astfel, dar iedul asta, daca va vine sa credeti, nu facea nimic de unul singur ! Asta pana cand, intr-o zi , a patit-o rau de tot. Vulpea l-a lasat dezbracat, Ursul i-am mancat mancarea iar Lupul a fost la un pas sa-l manace ! Daca nu apareau cele trei capre la timp ca sa-l salveze, s-ar fi zis cu iedul nostru ! Copiii s-au descurcat admirabil in rolurile lor, poate si pentru ca sceneta este plina de situatii amuzante si o indragesti indata.
Cei mai mari copii ai trupei au incheiat seria scenetelor cu Tandala si Pacala. A fost ca cireasa de pe tort. S-a ras si s-a aplaudat cu vizibila placere, publicul a primit sceneta cu multa incantare, mai ales copiii. Se pare ca Pacala si Tandala sunt personaje care nu imbatranesc niciodata, care vor amuza generatii dupa generatii de copii. Si cum sa nu fie asa cand ghidusiile lor sunt atat se savuroase ? Unde mai pui ca si actorii nostri au dat o reprezentatie fara cusur.
Dar incheierea spectacolului a facut-o micul nostru grup vocal abia infiintat, pe care l-am numit “Alfasong” si care a interpretat melodia “Mama, tu stii”. A fost o melodie care a ajuns la inima fiecarei mame din sala si pentru care ii felicitam pe copii si pe indrumatoarea lor, d-na prof Alina Coitu. Le uram drum bun si mult succes !
Dar spectacolul n-ar fi fost complet fara prezentarea de exceptie facuta de Maria Ganea, pe care o felicitam cu drag.
Ne-ati facut mandri copii, asteptam sa va vedem devenind tot mai buni atat pe scena, cat si in afara ei !