La bibliotecă a fost o vară plină. De belşug şi de lumină – îmi vine în gând, nu doar pentru că rimează atât de bine, ci pentru că este cât se poate de adevărat. Atelierele vacanţei ne-au prilejuit întâlnirea cu zeci de copii frumoşi şi cum să nu te simţi bogat şi luminat printre zâmbete de copii ? Dar toamna se numără bobocii şi Trupa „Alfa” are ce număra, fiindcă toată vara s-a trudit cu pregătirea spectacolului „Zâmbet de soare” susţinut pe 19 septembrie, la început de an şcolar, când toţi suntem puţin mai mari şi ne pregătim să devenim mai înţelepţi.
Cei mai mici copii din trupă au interpretat sceneta „Împăratul fructelor”, în care fiecare personaj era un fruct şi încerca din răsputeri să devină împărat peste celălalte. Fireşte că a avut loc o adevărată dispută, cu răsturnări de situaţie din cele mai hazlii, până când şi-au dat seama fructele că ele au deja un împărat, pe măria sa, Soarele.
„Copacul care face ciori” este o mică schiţă ce aduce în faţa spectatorilor o discuţie foarte interesantă între tată şi fiu, acel tip de discuţie în care fiul, plin de imaginaţie, este foarte insistent cu o întrebare, iar tatăl , care a cam uitat cum este să fii copil, este din ce în ce mai agasat de încăpăţânarea copilului. Micul dialog amuză de fiecare dată publicul pentru că este pe cât de simplu construit, pe atât de vesel şi apropiat de universul celor mici.
Spectacolul a continuat cu sceneta „Buclucaşa”, iar această piesă este inedită pentru că ea a fost scrisă de către nişte copii ce făceau parte dintr-o trupă de teatru din Anglia. Copiii, de oriunde ar fi ei, au multe lucruri în comun, iar unul dintre acestea este plăcerea de a-şi imagina. De pildă, statuile pot căpăta viaţă pentru că există un copac cu o nuieluşă fermecată pe creanga din vârf. Dar ca să ajungi la ea trebuie să fii curajos şi inocent. Exact cum sunt copiii, chiar dacă uneori pot „băga în bucluc întreaga lume”.
„Greierele şi furnica” – următorul moment al spectacolului, este nemuritoarea fabulă inventată de La Fontaine pe care copiii o îndrăgesc şi din care învaţă că cei care lenevesc o cam încurcă pentru că au cămara goală. Fireşte că au şi greieraşii cântăreţi farmecul lor, nimic de zis, dar parcă tot mai „bine-i iarna când ai casă şi căldură, ce-ţi mai pasă !”
„L-am visat pe nenea Iancu” a fost sceneta interpretată de cei mai mari actori ai trupei şi evident că niciodată nu ne săturăm să-l aplaudăm pe Caragiale, mai ales atunci când prestaţia actorilor este de nota zece.
De nota zece a fost şi schiţa „Mişu visează” care a încheiat spectacolul într-un ton optimist, mesajul ei ar fi că trebuie să îţi păstrezi umorul în orice situaţie, oricât de speriat sau de nervos ai fi. Urarea mea pentru public a fost, în ton cu cu ultima replică dată pe scenă : „Vă doresc tuturor să aveţi vise frumoase şi să credeţi în ele”
Se spune că atunci când un act de creaţie atinge desăvârşirea, autorul rămâne în umbra creaţiei sale. Cu alte cuvinte, opera durează, numele creatorului poate fi uitat. Când e vorba de Trupa „Alfa” simt că oricât de frumoase, oricât de minunat interpretate au fost piesele de teatru, copiii sunt cei care rămân în atenţia noastră, pentru că ei sunt de fapt cea mai de preţ creaţie a noastră. Cu alte cuvinte, nu există spectacole frumoase, există copii minunaţi care fac spectacole de neuitat fiindcă aduc toată candoarea lor pe scenă. Şi acestea nu sunt vorbe mari, dimpotrivă, aş spune că există cuvinte puţine care să descrie fericirea de a scoate la lumină dintr-un suflet de copil sensibilitatea şi frumuseţea lui.
alfastep 