http://www.flickr.com/photos/78636545@N06/sets/72157629935914542/
Există în Ardeal un oraş pitoresc, plin de oameni înţelepţi, harnici şi binevoitori, care se numeşte Turda. Acolo are loc, de aproape un deceniu, un Festival Naţional de Teatru pentru elevi, în cadrul căruia, copiii-actori din ţară pornesc la “luptă” cu propriile lor timidităţi, stângăcii, mici orgolii, din dorinţa de a se cunoaşte mai bine, de a cuceri publicul, de a câştiga experienţa unui spectacol bine jucat, de a deveni tot mai buni în arta teatrală.
Plecat-am 16 din Oneşti, plini de curaj, entuziasm şi speranţe. Drumul a fost lung, dar foarte frumos. Întrebam în stânga şi-n dreapta la fiecare 15 minute cât mai avem până ajungem, doar aşa, ca să facem conversaţie :). În sfârşit, am ajuns. Înainte de a vă povesti ce s-a întâmplat pe scena festivalului, trebuie să mulţumim gazdelor care au fost atât de ospitaliere, de parcă le-ar fi sosit în vizită cei mai buni prieteni. O primire caldă, pe care nu o vom uita şi pe care sperăm să o putem răsplăti, devenindu-le şi noi gazde într-o zi. Mulţumim domnului Octavian Gruian, cel care s-a asigurat că nu ne va lipsi nimic pe toată durata şederii noastre acolo. Mulţumim tuturor, ne-a făcut o reală plăcere să vă întâlnim !
Şi acum…despre concurs. Regulamentul prevede ca, pentru înscriere, fiecare trupă să trimită o înregistrare video cu spectacolul care va fi prezentat, în varianta integrală. Înregistrarile pot fi trimise pe suport DVD sau CD. Trupa “Alfa” a trimis înregistrarea a 3 scenete, “Ţara bunului plac”, “Familia Chiţ-Chiţ” şi “Băiatul fără nume”. Primele două s-au calificat pentru finală. Cu alte cuvinte, ne-am dus la Turda cu gândul că suntem deja într-un fel câştigători. Mai trebuia doar să dovedim că merităm acest lucru. Am intrat ultimii pe scenă şi am fost …cei dintâi. Cei dintâi strigaţi la premiere. Cei dintâi care am strigat din toată inima : “Uraaa!” Sigur că au fost multe emoţii, multă muncă, multă concentrare, dar nu ştiu de ce toate acestea mi le amintesc vag. Ceea ce îmi amintesc foarte distinct este sentimentul de bucurie când am auzit : ” Se acordă premiul I trupei “Alfa” din Oneşti…”
Juriul concursului a fost alcătuit din : Nina Antonov – actriţă la Teatrul Municipal Turda ; Nicolina Halgaş – director la Biblioteca Municipală Turda şi Sebastian Bălaş – profesor la Şcoala “Andrei Şaguna” din Turda. Reprezentanţii juriului, precum şi întreaga echipă organizatorică a festivalului, au felicitat copiii din Oneşti pentru spectacolul oferit, pentru talentul lor, pentru neaşteptata şi plăcuta surpriză de a veni la Turda atât de bine pregătiţi. La sfârşitul concursului, după premiere, juriul a declarat : “Se vede că trupa “Alfa” a mai urcat pe scenă”. Ne-am bucurat să ştim că spectacolele susţinute în bibliotecă i-au ajutat pe micii actori, că aceştia au căpătat încredere, experienţă şi siguranţă. Este o mare realizare pentru bibliotecă să poată sprijini formarea, educarea, cultivarea talentului unor copii cu real potenţial artistic. Biblioteca se pare că a devenit locul unde e o plăcere să înveţi :).
Iată premiile obţinute :
Premiul I – Sceneta “Ţara bunului plac”
Premiul al III – lea – Sceneta “Familia Chi-Chiţ”
Premiul I pentru interpretare – Maria Ganea ( pentru rolul Reginei din “Ţara bunului plac”)
Premiul al II -lea pentru interpretare – Victor Alecu (pentru rolul Corbul din “Ţara bunului plac”)
Premiul al III -lea pentru interpretare – Ana Ganea (pentru rolul Ralu din “Ţara bunului plac”)
Menţiune pentru interpretare – Miruna Coman (pentru rolul Şoricioaica din Familia Chiţ-Chiţ)
Menţiune pentru interpretare – Miruna Coman (pentru rolul Celestine din “Ţara bunului plac”)
Cred că micii noştri actori au avut multe de învăţat din această experienţă. De exemplu, că nu există premiu mai frumos decât câştigarea unei prietenii. Că nu există dovadă de prietenie mai mare decât să te bucuri sincer pentru victoria prietenului tău. Au învăţat că nu lungimea rolului, importanţa lui în piesă sau frumuseţea replicilor face memorabilă o scenă, ci sinceritatea trăirii, bucuria de a te dărui publicului fără a cere nimic în schimb, de a dărui celor din jur din preaplinul inimii tale, fără a te gândi la aplauze. Şi au mai învăţat că teatrul e o lume minunată, paradoxală, pentru că te îmbogăţeşte fantastic, chiar atunci când simţi că ai dat totul .
Felicitări copii, e victoria voastră, a tuturor !
Felicitarii!!!!!!!
Mulţumesc în numele tuturor, Cristiana !